Romanian Christian Fellowship

Life in North America is truly a life lived in the fast lane.  This continent thrives on fast food, fast entertainment, fast internet connections, fast cars, and fast-moving relationships.  There is seemingly no time to slow down and enjoy the fruit of one’s labour, save for the few weeks of holiday time throughout the year. 

In fact it is difficult to really enjoy each other’s company, in the family, in the church, wherever, because relationships take time.  All the visiting with each other takes time, though we have cars to cover the distances between our homes.  To put aside time to speak with my brother or sister in Christ about their problem is such a time drain, yet we have email, text messaging, mobile, and landline telephone systems to help speed things up.  We have more means of communication but less meaningful exchange now than ever.  Why?  We’re too busy!  So much work to do, such little time.  We’re busy running our business.  We’re busy working toward our dream home.  We’re busy looking for a way to get ahead of our neighbour.

Ce ne facem când visele noastre se năruie, iar visul lui Dumnezeu pentru noi pare de neatins şi neînţeles?

Una dintre cele mai incomode întrebări care mi se puneau când am fost copil era: ce vrei să te faci când vei fi mare?
Mă indispunea la culme această întrebare pentru că în inima mea se băteau două lumi, una a viselor, alta a neputinţelor. Eram atât de conştient de imposibilitatea de a-mi împlini visele, pentru că în jurul meu vedeam copii de seama mea care nu aveau barierele pe care eu, dintr-o familie de rand, le aveam. Am ajuns uneori chiar să fiu invidios pe anumiţi colegi sau prieteni, pentru că era fiul lui cutare sau fiica lui cutare, iar pentru ei, împlinirea viselor părea mult mai realizabilă.

Atunci când suntem răniţi, avem două opţiuni: ne răzbunăm sau iertăm.

Ai impresia că-ţi va aduce o anumită mulţumire şi satisfacţie, tocmai de aceea, justiţiarul din tine este gata să-i pună la punct pe cei care vor îndrăzni să te rănească. În plus, te vei proteja pe viitor de atacatorul nemilos care te-a călcat pe şireturi şi, deloc de neglijat, tu, profesorul, îl vei învăţa minte să nu mai repete greşeala să se apropie prea mult de tine.

Nu trăim izolaţi, aşa că este imposibil să nu fim răniţi. Ceea ce uităm prea des este că şi noi rănim. Cuvinte aruncate, priviri tăioase, mutre şi lipsă de chef, insensibilitate şi cine ştie câte alte asemenea lucruri te rănesc, dar, la fel de bine, răneşti şi tu cu ele. Dacă nu am şti că există şi o altă cale de a rezolva aceste reziduri relaţionale decât răzbunaea, fiecare zi ar fi un război mondial, dacă nu familial.

Cea mai mare durere a lui Iov nu a fost insensibilitatea prietenilor, ci tăcerea lui Dumnezeu

Uneori vrei să rămâi singur, dar îţi vei da seama destul de repede că nu vrei să continui aşa. Am întâlnit foarte puţini oameni care au ales să rămână în singurătate. În general, la oamenilor care perseverează în singurătate li se pot identifica anumite hibe de ordin, fie psihic, fie spiritual, dar de cele mai multe ori, afectiv. Aceştia sunt oameni care au avut şocuri psihice puternice, s-au desocializat, îi tratează pe semeni ca pe potenţiali duşmani sau agresori. Fie o iubire pătimaşă trădată, fie o educaţie în familie ruinată şi inumană, fie lucruri ascunse, tainice, care necesită un zid de închisoare în jurul vieţii sociale.