Romanian Christian Fellowship

Este criza! Criza genereaza razboaie. Razboaiele lasa victime. Victimele afecteaza societatea.
E criza energetica globala. Credinciosii ar vrea sa se stie închinatori, fara sa mai arda ceva din ei pentru asta.
Crestinii au uitat un lucru fundamental: viata de închinare trebuie întretinuta; trebuie consumat ceva pentru ca focul închinarii sa arda continuu.
Sunt foarte speriat de perspectivele închinarii contemporane.

Pe de o parte, sunt oameni care ard pentru forme, stiluri, ritualuri, bazandu-se pe capacitatea lor de manipulare, de a induce frica si chiar spaima in saracii închinatori. Acestia sunt oamenii care se pun în locul lui Dumnezeu, pe care-L trateaza ca fiind seful unui juriu la Festivalul Intergalactic al Închinarii. Daca nu le place lor forma, cu siguranta ca nici Dumnezeu nu o înghite.
Aceasta este extrema ritualizarii.

Pe de alta parte, se simte mirosul putred al desacralizarii, extrema opusa. Orice desantat care poate da cat mai tare pe o chitara este deja si închinator. Îsi înfunda mainile în buzunare, sfidand oamenii care stau în fata lor, si prin curajul de a nu se tunde, barbierii sau spala, emana un miros curajos de contemporaneitate. Dumnezeu nu mai are valoarea Creatorului, Divinului, Sfantului, (nici fratii nu mai au valoare), si El, Dumnezeu, este partenerul invizibil de pe facebook, cu care se trage de sireturi si care este cam fraier sa înteleaga stilul de viata contemporan.

Ma aflu în încurcatura pastorilor generatiei mele, carora succesul slujirii li se masoara în capacitatea de a tine în aceeasi biserica un rocker cu un flautist, un baterist cu un acordeonist, unu care se roaga tare cu unu care îngana cateva ganduri, unu care ridica mainile si bate din palme cu unu care canta în fanfara.
DACA AVETI SOLUȚIA, SPUNETI-MI-O!

Cea mai mare problema, însa, este lipsa petrolului. Nimeni nu mai arde nimic pentru ca e scump. Pasiunea e scumpa, zeciuiala e scumpa, rugaciunea e scumpa, uitand ca toate acestea întretin închinarea vie.
E scump petrolul, mon cher.