Cine suntem?
Viziune
Dedicarea noastră | Dedicarea noastră |
|
|
Biserica noastra este dedicata lui Isus Christos si Împaratiei Lui. Aceasta dedicare implica un stil de viata conform Bibliei. Noi credem ca Biblia este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, este ghidul credinciosului, de asemenea, si autoritatea finala pentru credinta si conduita (2 Timotei 3:16-17). Suntem dedicati în totalitate Bibliei ca si Cuvânt al lui Dumnezeu scris pentru omenire. Noi credem ca prioritatea principala a crestinilor în aceasta lume este multiplicarea credinciosilor si a bisericilor, aceasta reprezentând extinderea Împaratiei lui Dumnezeu. De aceea, vom urma un mod de viata care raspunde acestui scop. Ca membri ai armatei lui Dumnezeu, noi suntem implicati într-un razboi spiritual. (2 Timotei 2:3-4). Orice altceva devine secundar în viata noastra. Fiecare domeniu a vietii noastre va fi pus sub autoritate divina (1 Corinteni 10:31). Pentru ca trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt si instrumente ale neprihanirii (1Corinteni 6:19; Romani 6:13), trebuie sa ne pastram curati si consacrati pentru ca Stapânul sa se poata folosi de ele. Propovaduim abtinerea de la tutun, bauturi alcoolice si droguri. De asemenea, combatem ferm sexul premarital, sexul în afara casatoriei sau deviat, inclusiv relatiile homosexuale sau lesbianism, neacceptând standardele morale, joase, din societatea noastra. Ne dedicam pentru a pastra un mod de viata disciplinat cu privire la trupurile noastre (Romani 12:1-2). Mintea este, de asemenea, locul în care Dumnezeu stapâneste. Noi credem ca mintile noastre trebuie sa le umplem cu gânduri curate si pozitive într-o lume necurata si negativa (Filipeni 4:7-8). Pentru acest motiv, trebuie sa ne controlam “dieta” mintala. Pornografia si pângarirea care patrunde prin mass-media zilelor noastre – atât video cât si scrisa – fac imperativ disciplinarea mintilor noastre în a refuza tot ce este profan, vulgar sau hedonistic (legat de placeri). Astfel, vom evita materialele ce duc la pângarire si pornografie. Vom alege sa ne hranim mintea, cu materiale sanatoase care întaresc omul spiritual. Suntem dedicati în hotarârea noastra pentru studierea Bibliei. Dedicarea noastra include si duhul nostru. Duhul acestei lumi este în opozitie fata de duhul crestinului (Galateni 5:17; 1 Corinteni 2:12-14). Duhurile care guverneaza întunericul lucreaza pentru a constrânge mintile credinciosilor care nu vegheaza si pentru a le impune o gândire lumeasca. Vom veghea împotriva urii si a ostilitatii care patrund asa de usor în sufletul omului. Lacomia si egoismul, caracteristici proeminente ale culturii din ziua de azi este contrare credintei si marturiei crestine. De aceea, vom face gândul nostru rob ascultarii de Christos. (Filipeni 2:5-11). Vorbirea noastra spune multe despre noi (Matei 12:34-37). Crestinul este recunoscut dupa vorbirea lui sanatoasa. Ne vom abtine de la o vorbire murdara, neadevarata, neplacuta sau fara de nici un rost. Trebuie sa ne asiguram ca vorbirea noastra nu este o piedica pentru marturia noastra. Relatiile noastre arata preferintele si pozitiile noastre, de aceea nu ne vom alatura organizatiilor sau miscarilor care sunt în contradictie cu principiile crestine (2 Corinteni 6:14-18). Dedicarea credinciosului pentru Isus Christos este mai presus de orice apartenenta la un partid politic, la o structura economica sau institutie sociala. Vom fi etici si sinceri în toate relatiile lor (Romani 12:17). Familia este unitatea de baza a societatii. Originea divina a familiei îi confera acesteia importanta atât pentru biserica cât si pentru societate. Dedicarea noastra pentru un mod de viata biblic se reflecta inclusiv în familie. Este o prioritate sfintirea casatoriilor. Rolul sotului este sa fie capul familiei, sa-si iubeasca si sa-si pretuiasca sotia precum trupul sau (Efeseni 5:25,28). Sotiile trebuie sa-si respecte, sa-si cinsteasca ascultând de sotii lor. (Efeseni 5:22-23). Parintii trebuie sa-si învete si sa-si corecteze copiii, dar în acelasi timp sa nu-si întarâte copiii la mânie si resentimente (Efeseni 6:1-4). Copiii trebuie sa-si asculte si sa-si respecte parintii. Familiile crestine trebuie sa se închine împreuna, sa se destinda împreuna si sa lucreze împreuna. Relatiile dintr-o familie crestina trebuie sa reflecte vindecarea pe care Christos o aduce tuturor relatiilor umane. Dedicarea noastra pentru Isus Christos include si administrarea posesiunilor (bunurilor) noastre. Conform Bibliei, totul apartine lui Dumnezeu (Psalm 24:1). Noi suntem administratori ai resurselor Lui. Administrarea posesiunilor noastre începe cu zeciuiala (Maleahi 3:8-10). Administrarea include si timpul nostru, talentul, darurile spirituale, la fel ca banii (Efeseni 5:16; Romani 12:3-8; Matei 25:14-30; Luca 19:11-27). Loialitatea fata de Christos si Biserica Sa este fundamentala pentru îndeplinirea misiunii bisericii noastre, prin participarea cu credinciosie la închinare, implicarea în diferite activitati ale bisericii si prin adoptarea viziunii bisericii. Pentru ca liderii trebuie sa fie modele cheie, toti cei implicati în conducerea bisericii, trebuie sa fie un exemplu în credinciosia lor si în sprijinirea lucrarilor bisericii. (Evrei 10:25). Moralitatea bisericii necesita o sustinere pozitiva fata de conducerea si lucrarile bisericii. În timp ce o atitudinea negativa dezbina (Galateni 5:12-26), o sustinere pozitiva zideste (Efeseni 4:16). Acest legamânt de dedicare este un ghid pentru toti membrii bisericii, nu un sistem de a monitoriza si a ne judeca unii pe altii. De asemenea, acest legamânt nu trebuie considerat a fi o declaratie istovitoare cu privire la stilul de viata biblic. Biblia, atât Vechiul cât si Noul Testament, este autoritatea finala si deplina. Un studiu continuu, constient si cu grija al Cuvântului lui Dumnezeu îl va face pe credincios sa creasca si sa înteleaga ce înseamna sa traiasca vrednic de chemarea lui Isus Christos. Oricare membru caruia i se pare dificil sa urmeze modul de viata biblic, sau sa împlineasca acest legamânt, trebuie sa fie crescut în dragoste, sa fie instruit cu rabdare, pentru ca el sa devina matur sau sa fie recuperat, daca este necesar (Galateni 6:1). Sunt momente când indiferent cât efort se depune pentru restaurarea unui membru, nu exista alta alternativa, decât excluderea acestuia. Când un membru refuza sa acorde atentie avertismentelor, persoana respectiva trebuie disciplinata. Totusi, excluderea trebuie sa fie ultima avertizare, si se aplica numai în cazuri flagrante legate de erezie, divizare sau imoralitate (Matei 18:15-17; Tit 3:10; Romani 16:17-18; 1 Corinteni 5:1-5). Scopul primordial al acestui legamânt de dedicare este pentru a întari chemarea membrilor fata de Marea Trimitere. Credem ca biserica noastra are un rol important în evanghelizarea lumii. |