Romanian Christian Fellowship

Priviți în sus! Joi, 21 Mai 2009 00:00 Ioan Szasz

Ce-o fi fost în inima ucenicilor când L-au văzut pe Isus înălțându-se la cer? Nu cred că a fost doar nodul din gât pe care-l avem când pleacă cineva pentru un timp sau pentru totdeauna, dar nici disperarea pe care au experimentat-o în Ghetsimani.

Cred că un criteriu în alegerea ucenicilor a fost sănătatea sistemului cardio-vascular. În cateva zile, de la întrarea triumfătoare în Ierusalim, răscoala din Templu, trădarea lui Iuda, Cina cea de Taină, Ghetsimani, batjocurile și răstignirea, trădarea lui Petru, frica de iudei, învierea, arătările din Ierusalim și apoi din Galileea, pescuirea minunată și delegarea autorității, ajung în punctul nedorit, pe Muntele Măslinilor, când Isus își încheie periplu trupesc pe Terra și se înalță, în trup de slavă, să ia în stăpânire toată autoritatea care i-a fost dată, odată cu învierea din morți, respectiv biruința asupra întunericului.    Durerea despărțirii a fost atenuată de o promisiune rămasă valabilă atâta timp cât există Biserică: nu vă voi lăsa orfani... vă voi trimite un Mângăietor.

Nu știu ce au înțeles ei atunci, dar cred că momentul înălțării a rămas ca un tablou imaginar pentru tot restul vieții, pe retină. Nu pentru că a fost un moment spectaculos, ci pentru că de atunci înainte, ori de câte ori își ridicau privirea în sus aveau așteptarea să vadă scena derulându-se în sens invers. Ei au trăit cu convingerea că îl vor vedea în același mod revenind.

Au trecut de atunci aproape 2000 de ani. Din acel moment credincioșii au un reflex: privesc în sus.
Cât de des te uiți în sus?