Romanian Christian Fellowship

Pământ presat. Nu poți nici cu ele, dar nici fără ele. Sunt elementele cele mai banale.  Majoritatea dintre noi, însă, atunci când ne gândim la pietre, facem asocierea macabră cu uciderea cu pietre, probabil una dintre cele mai cutremurătoare pedepse capitale.

Imaginea care ne vine mai greu în minte în legătură cu pietrele, sunt monumentele semnificative ridicate din blocuri de stâncă, care semnifică anumite lucruri, persoane, evenimente remarcabile.  Primul om care începe seria acestor simboluri este Iacov, care numește piatra pe care și-a pus capul la Betel, în noaptea revelației, piatră de aducere aminte, datorită faptului că ea va rămâne ca un etalon, ca un punct fix în viața lui.

Urmează un șir întreg de asemenea arhitecturi inestetice, fără o formă specifică, fără frumusețe, fără atracție, dar cu o încărcătură simbolică de nedescris.  Când poporul Israel a trecut dincolo de Iordan, în țara promisă, Canaan, Domnul le-a poruncit să ridice două monumente din câte douăstrezece pietre, unul dincolo de Iordan, în țara promisă, altul chiar în locul în care au stat preoții cu Chivotul legământului, cât timp a trecut poporul râul. Chiar dacă cel din mijlocul râului urma să nu mai fie văzut, el există acolo, ca mărturie a puterii lui Dumnezeu, iar cei care au trecut Iordanul, în momentul în care ajungeau în dreptul acelui loc, știau că în mijlocul apei este un morman de pietre care semnifică atât de mult pentru ei.

Toți avem pietrele noastre. Unii împroșcăm cu ele în stânga și în dreapta. Alții, adunăm fiecare experiență, chiar negativă în aparență, și o
punem pe monumentul amintirilor noastre, care formează suma popasurilor noastre spirituale.  Cine nu are mormane de pietre de aducere aminte din viață, riscă să nu aibă coordonate fixe la care să se raporteze în momentele dificile, în care vrei să te reîntorci la un loc care a semnificat mult pentru tine și care te poate propulsa prin noile circumstanțe.

Și alții le văd!