Romanian Christian Fellowship

Îmi amintesc și acuma fața plină de împlinire a profesorului de biologie care încerca să ne convingă despre superioritatea speciei noastre, hommo sapiens, față de străbunii noștri, hommo grotes. Ne-a povestit cum că muzica s-ar fi născut acolo, chiar dacă era o stare incompatibilă cu statutul de om civilizat. Ne-a deschis o planșă pe care era imaginea unui semi-om de grotă, cu coloana vertebrală încă încovoiată, cu unghiile netăiate, cu caninii ieșiți peste buza de jos, dezbrăcat aproape complet.

Mă gândesc că această specie nu este chiar dispărută. Sunt mulți fără coloană vertebrală, de fapt trăim într-o societate încovoiată, fără adevăruri abolute, îndoită de relativism.

Cât despre unghii netăiate, să-mi fie cu iertare, dar la cât de agresivă și sălbatică este lumea de astăzi, în care se sfâșie unii pe alții pentru un dolar în plus, stai să te gândești dacă-și mai taie cineva unghiile (cu excepția celor care și le rod...). Nu este nevoie să vezi cât de însângerată este societatea noastră, cu caninii înfipți în carnea altora, în liniștea și bunul simt a celor puțini care mai cred în asta.

Ș-atunci te întrebi: oare trăim tot în peșteră?

Din păcate, deseori alegem de bună voie să ne ascundem în propiile noatre peșteri, fie din frică, fie din resemnare și dezamăgire, fie că vrem să fugim chiar de noi și căutăm un colț întunecat pentru a nu ne vedea conturul. Este atât de întuneric uneori, încât piere viziunea, speranța, nu există nici măcar luminița de la capătul tunelului... pentru că peștera nu are ieșire.

Din peșteră există o singură ieșire: pe unde am intrat!

Dumnezeu ne cheamă afară, la gura peșterii noastre, pentru a sta de vorbă cu El. Știu că nu este confortabil să stai față în față cu Cel Sfânt, dar este singura lumină care poate readuce speranța.

Ieși din peșteră și stai de vorbă cu El. Nu trebuie să rămâi un hommo grotes...