Oameni chinuiți, apăsați, ascunși după perdelele intimității, desenând cu mutra prefăcută o normalitate visată, idolatrizată, dar prea departe pentru a fi atinsă. Parcă trăim într-un imens platou pe care se joacă o piesă tristă a unui teatru de păpuși, unde personajele se mișcă după bunul plac al sforarului, iar fața le este desenată și interiorul umplut cu resturi.
Ai fost împins până acolo încât nu mai suporți scena reală, oamenii, casa, viața, bucuria, plânsul, necazul, râsul, și totul se desfășoară în ascuns, acolo unde te refugiezi de realitatea pe care începi să o urăști. Iubești acea lume fictivă, care îți dă o identitate nereală, dar în care poți să-ți dai frâu liber pentru ați stâmpăra setea de “eu”.
Chiar și așa vine vremea să treci prin fața unei oglinzi și să-ți vezi chipul real, iar inima va urla de durerea naivității și chiar a robiei. Încearcă să te trezească zbierând adevărul incontestabil, plantat prin creație, și oricât de tare vrei să urli pentru a acoperi sunetul ei, nu vei putea, pentru că URĂȘTI ceea ce IUBEȘTI.
Aceasta este șoapta Duhului care ne cercetează și vrea să ne trezească, făcând din noi ceea ce Creatorul a intenționat, încă de la început.
Gânduri de toate culorile. Păstorul bisericii RCF, Ioan Szasz, vă invită să citiți blogul lui la adresa: 
Accesați galeria noastră foto. Tocmai am publicat pozele de la 
Vă așteptăm la discuțiile de pe forum. Încurajam dezbateri, invățături, intrebări dificile, discuții apologetice într-un mediu decent și matur. 
