Uneori parcă trăim într-o lume paralelă, ciudată, în care nu se potrivesc lucrurile. Nici nu mai știm care este, de fapt, adevărata lume din care facem parte. Ne trezim zilnic în lumea în care se răspunde cu ură la ură (uneori cu ură la dragoste), în care se întoarce pumnul pentru palmă, vulgaritatea pentru agresiune, o lume în care se scot doi ochi pentru unu și se taie și urechile.
Pe de altă parte, noi știm că nu aparținem acestei lumi, pentru că principiile după care ne ghidăm, șoapta Duhului care ne călăuzește, sunt total diferite. Isus rostește cele mai ciudate paradoxuri existențiale în Predica de pe Munte, cuvinte care i-a bulversat pe cei care le-au auzit atunci, și de atunci, generații la rând, care le aud.
După principiile lumii în care trăim, a da cămașa dacă-ți ia cineva haina, este idioțenie, lașitate, fraiereală, naivitate. Să mergi dublu decât de obligă cineva, este cel puțin lașitate. A întoarce obrazul celălalt când ești lovit penste unu, este frică.
Cum poate un credincios să facă față acestei dualități presante? Cum poate să-și valorifice adevărata identitate și, în acelați timp, să aibă o viață normală în lumea sălbatică care ne înconjoară? Acest aparent dezavantaj este, de fapt, punctul nostru forte, pentru că aceasta este lumina care se poate vedea în întuneric.
Dumnezeu nu ne-a chemat să ne conformăm, ci să influențăm. Nu ne-a chemat să ne descurcăm cu mijloace omenești, ci să transformăm, să schimbăm în jurul nostru.
Scopul existenței noastre este Împărăția, deci trebuie să trăim principiile ei, chiar dacă sunt percepute drept paradoxuri.
Gânduri de toate culorile. Păstorul bisericii RCF, Ioan Szasz, vă invită să citiți blogul lui la adresa: 
Accesați galeria noastră foto. Tocmai am publicat pozele de la 
Vă așteptăm la discuțiile de pe forum. Încurajam dezbateri, invățături, intrebări dificile, discuții apologetice într-un mediu decent și matur. 
